CRAPUL
Descriere: Lungimea
corpului poate atinge 1 m, iar masa maximum 40 kg. Este acoperit cu
solzi mari. Spatele este, de obicei, negricios, cu nuanțe albăstrii sau
verzui, flancurile arămii sau arămii-gălbui, iar abdomenul albicios.
Cavitatea bucală este subterminală, cu buze groase. Crapul posedă patru
mustăți, două nări, doi ochi, și botul. Pe trunchi și pe coadă se găsesc
înotătoare perechi (două ventrale și două pectorale) și neperechi
(dorsală, anală și codală, care prezintă doi lobi egali). Înotătoarele
sunt acționate de mușchi, iar peștele este acoperit cu mucus și solzi.
Există două forme de crapi: crapul cu spatele jos și crapul cu spatele
înalt. Este răspândit aproape pe tot globul, populând apele dulci și
cele salmastre. Trăiește până la 30 de ani, uneori și mai mult.
Respirație: Crapul are respirație branhială. Branhiile sunt bine vascularizate, aflate pe lamele osoase, în spatele unor „căpăcele” denumite opercule.
Cultivare: Crapul sălbatic este răspândit mai mult în apele și bazinele Mării Mediterane, Mării Negre, Mării Caspice, Mării Aral. De la el au fost obținute mai multe varietăți domestice (crapul solzos, crapul-oglindă, crapul golaș etc.) care se cultivă, de regulă în iazurile piscicole ale întreprinderilor de carpicultură. În dependență de rasă și de condițiile mediului ambiant, crapii de un an cântăresc în medie 15-150 g, cei de doi ani 150-1000 g, cei de trei ani 350-2000 g ș.a.m.d.. Carnea de crap este gustoasă și are o valoare nutritivă înaltă.Crapul sălbatic este răspândit mai mult în apele și bazinele Mării Mediterane, Mării Negre, Mării Caspice, Mării Aral. De la el au fost obținute mai multe varietăți domestice (crapul solzos, crapul-oglindă, crapul golaș etc.) care se cultivă, de regulă în iazurile piscicole ale întreprinderilor de carpicultură. În dependență de rasă și de condițiile mediului ambiant, crapii de un an cântăresc în medie 15-150 g, cei de doi ani 150-1000 g, cei de trei ani 350-2000 g ș.a.m.d.. Carnea de crap este gustoasă și are o valoare nutritivă înaltă.
HRANIREA: Crapul se hraneste scurmand fundul apei pana la o adancime de 20 de centimetri. Meniul de baza este format din larve, viermi, raci, scoici, plante etc.In primii ani de viata crapul se hraneste intens cu larve, purici de balta, vegetatie acvatica, melci etc. Dupe ce creste, din cauza necesarului mai mare de proteine, incepe sa consume cantitati mai mari de raci, scoici iar in unele cazuri (balti sarace in scoici si raci) nu ezita sa manace pestisori si chiar broaste.
In mod normal un crap consuma zilnic o cantitate de hrana egala cu dublul greutatii sale.
Modul de hranire al crapului a fost foarte mult studiat de pescarii de crap si nu degeaba, cunosterea acestui lucru ne poate ajuta sa facem monturi mai bune.
Atunci cand se hraneste, crapul umbla pe fundul apei cu partea pectorala atingand substratul, aceasta parte pectorala, pieptul, este plin de senzori care-i dau pestelui informatii despre cum este substratul, despre locul in care se afla etc. Cand gaseste ceva de mancare primul contact (fizic, excludem acum partea chimica a receptiei si recunoasterii hranei)) este luat cu mustatile, aceste mustati sunt un complex de senzori deosebit de fini, prin simpla atingere crapul stie daca acel lucru este bun sau nu de macat. Daca hrana este acceptata gura se intinde ca o trompa, larg deschisa iar gura executa o miscare de pompare (aspiratie) astfel incat ceea ce se afla pe fundul apei impreuna cu apa din jur sunt absorbite rapid, urmeaza contactul tactil cu limba, aici se decide daca ceea ce a fost aspirat se retine sau se elimina, eliminarea se face printr-o pompare inversa puternica. Daca hrana a fost acceptata este impinsa de limba inspre gat unde este intampinata de dintii faringieni care sfarama hrana inainte de a fi inghitita. Boabele de proumb uscat pot fi sparte cu usurinta cu acesti dinti faringieni.
REPRODUCEREA: Crapul ajunge la maturitate sexuala la 2-3 ani.
Depunerea pontei are loc in aprilie-mai. In acest timp, crapii se aduna in carduri mari, se apropie de maluri si isi depun icrele, lipindu-le de ierburi. In timpul pontei se lovesc intre ei cu burta spre a usura eliberarea produselor genitale, fapt care a atras momentului pontei si numele popular de "bataie". O femela depune cam 140.000 de icre pe fiecare KG din greutatea ei; icrele masoara 1,3-1,5 mm diametru. Depunerea are loc in mai multe rastimpuri, dar in mod obisnuit in orele diminetii, pe vegetatia submersa. Durata incubatiei este de 4-6 zile la o temperatura de 20 grade; larvele ce eclozeaza au o lungime de 4,5-5,5 mm. Dupa ecloziune aceste larve stau imobile pe vegetatie; dupa resorbtia sacului vitelin, ele incep sa inoate activ, hranindu-se cu zooplancton.
DISMORFISMUL SEXUAL: Femelele sunt mult mai late decat masculii, in special dupa prima ponta, iar distanta dintre aripioarele pectorale si pelvice si cele pelvice si anale este mai mare la femele decat la masculi. Aripioarele dorsale si anale la masculi sunt mai inalte decate cele ale femelelor. Masculul in bataie are pe cap niste tubercule (butoni de bataie).
PESCUITUL CRAPULUI: Fara indoiala, pestele numarul unu, din punct de vedere al pescuitului sportiv sedentar, dintre speciile pasnice din apele de ses este crapul.
Perioada clasica de pescuit a crapului incepe odata cu inflorirea gutuilor si pana la terminarea zilelor calde de toamna, insa intervalul cel mai favorabil este cuprins intre inceputul lunii iulie si finele lui august. Primavara si toamna, pofta cea mai mare a crapului, cand musca deci cel mai bine, se manifesta intre orele 10 si 12. Odata cu incalzirea treptata a apei in timpul verii, situatia se schimba: cele mai bune rezultate se obtin intre orele 5-10 sau 16-20. Crapul manifesta maximum de aviditate in iulie-august, insa la pranz, cand canicula atinge apogeul, el se odihneste, muscand extrem de rar carligul oferit, sau daca totusi il inghite nu il musca, ci gusta doar putin din nada agatata, dupa care scuipa carligul. Dintre toate speciile ce traiesc in tara noastra, crapul este pestele care reactioneaza cel mai puternic la schimbarile de vreme, precum si la modificarile ce pot interveni in caracteristicile apei. Din acest motiv, atat presiunea atmosferica, cat si directia si intensitatea vantului, temperatura aerului si a apei, cantitatea de precipitatii, tendintele de crestere sau de scadere a apelor, precum si gradul de limpezime sau tulburare influenteaza in egala masura succesul sau insuccesul la pescuitul sportiv al crapului. Crapul simte cu cateva zile inainte schimbarea frontului atmosferic, pierzandu-si in buna masura pofta de mancare. Perturbarile atmosferice sunt insotite de zapuseala, marirea sau scaderea brusca a presiunii barice prilej cu care crapul isi schimba permanent locurile, este agitat si hrana nu-l mai intereseaza. Doar cu o ora-doua inainte ca frontul atmosferic sa ajunga la locul respectiv, presiunea barica revine de obicei la normal pentru acest scurt interval de timp. Asa se face ca ultimele ceasuri inaintea furtunilor de vara, precum si primele ore dupa acestea, cand ploaia nu mai cade sau ploua doar marunt, sunt de regula potrivite pentru pescuit la crap. De obicei, la inceputul unor perioade de revarsare a apelor, crapul musca bine, pofta sa scazand odata cu retragerea apelor (sau cu scaderea nivelului raului). De asemenea, temperatura apei influenteaza direct pofta de mancare a acestui peste: cresterea temperaturii in mod pozitiv, iar scaderea in mod negativ. Un factor hotarator in dobandirea unor rezultate bune la pescuitul crapului este nadirea prealabila a locului de pescuit. Nadirea locului de pescuit trebuie facuta regulat, fara a se utiliza pentru aceasta hrana naturala a crapului, ci mai ales porumb, mamaliga, sau pasta de boiles, mai rar mazare fiarta. Adaugarea unei cantitati mici de lut inlesneste modelarea unor bilute din mamaliga, la care se pune si ulei de anason, care are darul sa atraga crapii datorita aromei sale penetrante. Sugerea, sfaramarea unor astfel de bilute aromate reprezinta o delectare pentru crap, atragandu-l mereu in acelasi loc, ceea ce mareste considerabil sansele de succes ale pescarului.
Crapul se pescuieste prin metoda cu pluta si prin cea cu plumbul pe fund.
Pescuitul cu pluta se foloseste mai ales in ape statatoare, in zonele cu mult papuris si stuf (in Delta, la balti, brate moarte etc.), unde carligul se arunca la distante mici, alese cu multa precizie. Ca unelte sunt necesare: o varga (lunga de 3-3,6, uneori chiar de 4-5 m), mulineta cu frana bine pusa la punct, carlige in nuante inchise (maro sau negru), marimea 1-5, precum si o pluta. Plumbul poate glisa pe fir sau poate fi fixat. Daca fundul apei este acoperit cu mal, marimea plumbului trebuie aleasa cu grija, fiindca plumbul greu se afunda cu fir cu tot in substrat si degeaba vom astepta sa muste crapul. Nu se foloseste fir mai gros de 0,25-0,30 (mai rar), intrucat aceasta grosime este potrivita chiar si in cazul capturarii unor exemplare de 4 kg. In locurile unde sant multe scoici pe fundul apei, portiunea de 1-2 m de la capatul firului se poate roade in timp ce este tras pe acest fund taios, motiv pentru care se confectioneaza o struna de aceeasi lungime, din nailon de 0,30-0,35. Crapul nu inghite la repezeala prada oferita, ci mai intai o cauta, apoi o da afara si iar o inghite, de cateva ori consecutiv. Toata aceasta "operatie" nu dureaza de cele mai multe ori decat cateva secunde, motiv pentru care pescarul sportiv nu are la dispozitie decat o frantura de secunda pentru a simti muscatura crapului si a decide in acelasi timp momentul cel mai propice pentru inteparea carligului. Acest lucru se executa prin inaltarea cu repeziciune a capatului vergii sau prin tragerea brusca a firului tinut intre degete. Crapul nu poate pleca de la fata locului odata ce a inghitit carligul nadit decat daca isi reia pozitia orizontala (in pozitia aplecata, in care se hraneste, acest lucru ar fi mai dificil pentru el). Miscarea prin care pestele isi reia pozitia orizontala este usor detectabila pentru pescarul care urmareste cu atentie miscarea caracteristica a plutei.
In timpul obosirii, crapului agatat nu trebuie sa i se ofere posibilitatea de a se refugia in papuris sau prin vegetatia submersa pentru a nu agata firul de plantele acvatice, in cazul unor zone de apa libere de plante emerse sau submerse se pot derula chiar 50-60 m de fir dupa crapul care incearca sa scape cu carligul intepat in gura, fir ce se recupereaza prin rulare inapoi in timpul obosirii pestelui. Crapul repeta de obicei de cateva ori incercarea de a fugi de la fata locului; pescarul este dator ca, la fiecare asemenea incercare, sa lase firul sa se deruleze dupa peste. La capatul fortelor, in loc sa traga firul uniform, cu aceeasi putere, crapul il smuceste periodic si neregulat, semn ca a sosit clipa cand poate fi tras la suprafata apei, unde va inghiti aer, dupa care se va preda. Crapul se apara cu darzenie timp destul de indelungat, deci pescarul nu se plictiseste deloc in cursul obosirii pestelui. Toate acestea sporesc insa frumusetea, sportivitatea intrecerii intre om si crap.
Metoda de pescuit cu plumbul pe fund pare sa fie cea mai interesanta. Se foloseste mai ales in apele curgatoare, precum si in cele statatoare. Metoda se impune insa de la sine daca prezenta crapului a fost detectata la o departare mai mare, deci daca vrem sa aruncam carligul cu momeala la distante mari. Echipamentul corespunde si in acest caz cu cel descris la metoda cu pluta, cu diferenta ca firul trebuie sa aiba o lungime de 100 m, de grosimea 0,25-0,30, iar la capat sa aiba o struna ceva mai groasa. Greutatea plumbului poate fi de 20-30 g sau chiar mai mare. Frana mulinetei trebuie bine reglata, ca sa functioneze ireprosabil. Varga nu se alege prea rigida, ci, dimpotriva, este bine sa fie mai elastica, cu varful sensibil. Corespunzatoare in acest caz sunt vergile lungi de 2-2,3 m. Se folosesc carlige numarul 1-4, cu tija de lungime mijlocie. Ca nada se foloseste in principal bobul de porumb fiert pe jumatate si partial cojit, dar se pot fixa de carlig si boabe laptoase de porumb, boiles, bucati de mamaliga. Dupa aruncarea unditei, atentia trebuie indreptata asupra firului tinut intre degete, pentru a putea intepa carligul imediat ce a muscat pestele. Carligul se inteapa printr-o miscare suficient de energica, prin care carligul patrunde mai adanc in gura pestelui, in zilele fara vant se monteaza bambina pe fir pentru a vedea momentul muscaturii. Cand crapul musca, pescarul simte imediat tractiunea lui uniforma, in aceste clipe, bambina se ridica, iar pestele se inteapa aproape singur in carlig, luand-o la fuga cu el in gura.
Ca si in cazul altor specii de pesti, este bine ca undita sa fie cat mai sensibila, ceea ce sporeste in acelasi timp nu numai eficienta pescuitului, ci si sportivitatea, frumusetea intrecerii.
