MREANA
DESCRIERE: Mreana poate fi usor recunoscuta dupa o serie de
particularitati care o disting de celelalte specii de pesti. Astfel, are
corpul fusiform, aproape la fel de gros pe toata lungimea si subtiat
abia in apropierea caudalei; capul este ascutit, botul proeminent, gura
dispusa jos, cu buze carnoase si prevazute cu patru mustati groase,
galbui, dintre care cele anterioare sunt mai scurte. Pe mustati se
observa cate o dunga subtire, de culoare rosie. Corpul este acoperit de
solzi mici. O alta particularitate o constituie prima radie a
inotatoarei dorsale, care s-a osificat, devenind un os puternic,
orientat spre coada. Inotatoarea de sub coada spre deosebire de mreana
vanata nu ajunge pana la inceputul inotatoarei caudale, care este adanc
decupata, in forma de "coada de randunica".Mreana are un corp relativ mare. Lungimea obisnuita este
de 40-60 cm, iar greutatea medie de 0,8-1 kg, intalnim insa adeseori si
exemplare cu o lungime de 70-80 cm, a caror greutate atinge 2-4 kg.
Exemplarele de 5-6 kg sunt mult mai rare, desi in Dunare s-a prins
mreana de 10 si chiar de 12 kg.
REPRODUCEREA: Maturitatea sexuala a acestui peste se situeaza la varsta de 3-4 ani, mai rar la 5 ani. Masculii devin maturi din punct de vedere sexual mai devreme decat femelele, care depun primele icre, de obicei, la varsta de 4 ani. Perioada de reproducere, in sudul tarii, are loc in luna mai si mai tarziu iunie-iulie in Moldova si Transilvania. Conform rezultatelor unor cercetari desfasurate ani de-a randul, in Somes, Olt si Tarnava Mare mreana se reproduce in iunie, in Niraj, Cormos si Raul Negru intre 20 iunie si 25 iulie, in timp ce pe portiunea dintre Rastolnita si Deda Muresului, perioada reproducerii corespunde primelor zile ale iunii august, in schimb, pe cursul inferior al Siretului, unde clima este de obicei mai calda, mreana depune icrele inca din luna mai. In functie de greutatea corporala, o femela depune 5000-12000 de boabe de icre de culoare galben-portocalie, cu un diametru de 2,2-2,5 mm. Icrele sunt putin lipicioase, fixindu-se astfel usor pe pietrele sau pietrisul care acopera albia raului. Icrele de mreana nu sunt comestibile, prezentand un anumit grad de toxicitate. Consumul lor poate provoca dureri de cap, greturi si diaree.
HRANIREA: Fiind o buna inotatoare, ea parcurge zilnic distante relativ mari in cautarea hranei. Exemplarele mai tinere se deplaseaza in grupuri, spre deosebire de cele mature.
Mreana nu este un peste de prada. Se hraneste in principal cu larvele de insecte, ramele, melcii si unele crustacee mici care traiesc pe fundul apei. Consuma deci aproape numai hrana de origine animala, dar nu-i displac nici resturile vegetale de pe fundul raului, intrate in descompunere, devorand uneori chiar si icrele depuse de alti pesti pe albia raului. "Gusta" aproape tot ceea ce curentii ii aduc in cale, folosindu-se pentru aceasta de gura dispusa inferior, precum si de perechile de mustati alaturate.
PESCUITUL MRENEI: Pescuitul sportiv al mrenei incepe inca de la sfarsitul lunii aprilie, in lunile de vara se pescuieste eficient in apele putin opace, nu prea curate. Perioada de varf a pescuitului mrenei o constituie lunile septembrie-octombrie, cand aceasta se hraneste mai abundent si este mai putin precauta. In cazul unor rauri stravezii, limpezi, mreana se intretine in portiunile mai adanci, dar pescarul trebuie sa aiba grija sa nu-si tradeze prezenta, intrucat pestele vede foarte bine, si chiar si la cea mai mica miscare brusca sau la umbra care cade pe luciul apei se sperie si paraseste rapid locul, inotand cu miscari viguroase aproape de fundul apei. Si auzul mrenei este foarte fin, permitandu-i sa detecteze imediat zgomotul pasilor sau alte zgomote neobisnuite lucru de care de asemenea trebuie sa se tina seama. Sa ne oprim deci, daca este posibil, cu 10-12 m mai sus de locul unde dorim sa pescuim, pentru ca pestele sa nu fie avertizat de prezenta noastra. Se poate utiliza cu eficienta si metoda nadirii prealabile a mrenei, aruncand bucati de branza sau de cas cu aroma puternica, facut cocoloase, in portiunile mai adinci din spatele stavilarelor de piatra. Se utilizeaza in acest scop si bucati de mamaliga, in care se pune putina branza topita.
Mreana trebuie cautata in portiunile de apa mai linistite de dupa picioarele de pod sau in spatele altor obstacole in calea undelor; de obicei o vom gasi aici, scurmand albia raului. Pentru pescuitul mrenei utilizam o undita mai solida, lunga de 2,4-3 m si o mulineta. In locurile cu multe obstacole subacvatice se foloseste guta de 0,40, iar in zone mai degajate chiar de 0,45-0,60, intrucat mreana se apara cu inversunare, iar nailonul trebuie sa corespunda taliei mari a pestelui si rigiditatii unditei. Cel mai potrivit carlig este numarul 4-8. Daca se utilizeaza rama sau mate de pasari domestice, momeala se fixeaza pe carlig de 4-6, in timp ce bucatile de branza, coaja de paine, cocoloasele de mamaliga cu branza topita se pun pe carlige de 6-8. Broastele mici, greierii, lacustele sau bucatile mici de peste trebuie fixate intotdeauna pe carlige 5-8.
Mreana se poate pescui prin doua metode: cu pluta si cu plumbul de fund. In cazul utilizarii plutei, undita trebuie sa fie destul de rigida si lunga pentru ca sa poata fi condusa si in portiunile mai adanci din mijlocul raului. Pluta trebuie sa fie usoara, dar destul de mare pentru a sustine carligui prevazut cu nada in imediata apropiere a albiei, iar plumbul de 8-10 g. Carligul se arunca in apa la o distanta mai mare, astfel incat curentii apei sa il duca apoi sub apa in portiunea in care dorim sa pescuim. Guta se tine intotdeauna intinsa (mai ales in cazul unor ape repezi), pentru a sesiza din prima clipa muscatura energica a pestelui si a agata carligui imediat. In locul in care s-a prins o mreana, merita sa se mai faca o incercare. Este bine sa se examineze din cand in cand starea momelii de pe carlig, pentru ca mai ales branza si mamaliga se "topesc" repede in apa.
Pentru pescuitul cu plumb tarat pe albia raului nu se utilizeaza pluta. Se leaga la capatul firului un plumb de o marime corespunzatoare vitezei de curgere a apei, astfel incat carligul prevazut cu momeala sa fie tarat incet pe albia raului. Cel de-al doilea carlig, legat pe o struna separata, se fixeaza deasupra plumbului. Aceste unelte sunt utilizabile mai ales in locurile lipsite de obstacole pe fundul apei. Pescarii sportivi obisnuiesc sa fixeze cate o momeala diferita pe cele doua carlige, incercand sa-si sporeasca astfel sansele de reusita. Daca una dintre momeli se umezeste si cade, cea de-a doua ramane in continuare.
Mreana este unul dintre pestii cu cea mai mare putere de lupta. Dupa ce a fost agatata in carlig, inoata intotdeauna impotriva sensului de curgere a apei si se impotriveste tentativelor de a o ridica in straturile superioare ale apei raului. Batand puternic apa cu coada si zvacnind energic din tot corpul, se straduieste sa intre printre pietrele mai mari sau printre diferite alte obstacole din albie. Daca pestele agatat incearca sa fuga, se da drumul gutei pentru ca s-o traga dupa el. In cursul obosirii, pestele trebuie tras treptat in straturile superioare ale apei, spre a evita ruperea firului in caz ca acesta s-ar refugia printre pietre mai ascutite. In timpul obosirii, pestele se opreste adesea la fund, de parca doreste sa obtina o pauza. Pescarul nu trebuie sa se lase inselat, intrucat in scurt timp pestele reia lupta cu forte noi. Odata ce a aparut la suprafata apei si pare sa se odihneasca, culcat pe o parte, poate fi provocat la continuarea luptei printr-o miscare usoara din varful unditei. Pestele reactioneaza imediat daca nu este complet epuizat. Cand se observa insa ca mai are suficienta forta, nu trebuie facuta incercarea de a-l prinde cu minciogul, intrucat cu o smucitura brusca, neasteptata el poate rupe guta, disparand in apa impreuna cu carligul. Exemplarele mici trebuie redate libertatii dupa ce li s-a desprins cu atentie carligul din gura. In sfarsit, este necesar sa se urmareasca in permanenta undita asezata la mal, intrucat s-au semnalat numeroase cazuri cand o mreana de talie mai mare a "furat" carligul si impreuna cu el, undita lasata nesupravegheata pe mal.
REPRODUCEREA: Maturitatea sexuala a acestui peste se situeaza la varsta de 3-4 ani, mai rar la 5 ani. Masculii devin maturi din punct de vedere sexual mai devreme decat femelele, care depun primele icre, de obicei, la varsta de 4 ani. Perioada de reproducere, in sudul tarii, are loc in luna mai si mai tarziu iunie-iulie in Moldova si Transilvania. Conform rezultatelor unor cercetari desfasurate ani de-a randul, in Somes, Olt si Tarnava Mare mreana se reproduce in iunie, in Niraj, Cormos si Raul Negru intre 20 iunie si 25 iulie, in timp ce pe portiunea dintre Rastolnita si Deda Muresului, perioada reproducerii corespunde primelor zile ale iunii august, in schimb, pe cursul inferior al Siretului, unde clima este de obicei mai calda, mreana depune icrele inca din luna mai. In functie de greutatea corporala, o femela depune 5000-12000 de boabe de icre de culoare galben-portocalie, cu un diametru de 2,2-2,5 mm. Icrele sunt putin lipicioase, fixindu-se astfel usor pe pietrele sau pietrisul care acopera albia raului. Icrele de mreana nu sunt comestibile, prezentand un anumit grad de toxicitate. Consumul lor poate provoca dureri de cap, greturi si diaree.
HRANIREA: Fiind o buna inotatoare, ea parcurge zilnic distante relativ mari in cautarea hranei. Exemplarele mai tinere se deplaseaza in grupuri, spre deosebire de cele mature.
Mreana nu este un peste de prada. Se hraneste in principal cu larvele de insecte, ramele, melcii si unele crustacee mici care traiesc pe fundul apei. Consuma deci aproape numai hrana de origine animala, dar nu-i displac nici resturile vegetale de pe fundul raului, intrate in descompunere, devorand uneori chiar si icrele depuse de alti pesti pe albia raului. "Gusta" aproape tot ceea ce curentii ii aduc in cale, folosindu-se pentru aceasta de gura dispusa inferior, precum si de perechile de mustati alaturate.
PESCUITUL MRENEI: Pescuitul sportiv al mrenei incepe inca de la sfarsitul lunii aprilie, in lunile de vara se pescuieste eficient in apele putin opace, nu prea curate. Perioada de varf a pescuitului mrenei o constituie lunile septembrie-octombrie, cand aceasta se hraneste mai abundent si este mai putin precauta. In cazul unor rauri stravezii, limpezi, mreana se intretine in portiunile mai adanci, dar pescarul trebuie sa aiba grija sa nu-si tradeze prezenta, intrucat pestele vede foarte bine, si chiar si la cea mai mica miscare brusca sau la umbra care cade pe luciul apei se sperie si paraseste rapid locul, inotand cu miscari viguroase aproape de fundul apei. Si auzul mrenei este foarte fin, permitandu-i sa detecteze imediat zgomotul pasilor sau alte zgomote neobisnuite lucru de care de asemenea trebuie sa se tina seama. Sa ne oprim deci, daca este posibil, cu 10-12 m mai sus de locul unde dorim sa pescuim, pentru ca pestele sa nu fie avertizat de prezenta noastra. Se poate utiliza cu eficienta si metoda nadirii prealabile a mrenei, aruncand bucati de branza sau de cas cu aroma puternica, facut cocoloase, in portiunile mai adinci din spatele stavilarelor de piatra. Se utilizeaza in acest scop si bucati de mamaliga, in care se pune putina branza topita.
Mreana trebuie cautata in portiunile de apa mai linistite de dupa picioarele de pod sau in spatele altor obstacole in calea undelor; de obicei o vom gasi aici, scurmand albia raului. Pentru pescuitul mrenei utilizam o undita mai solida, lunga de 2,4-3 m si o mulineta. In locurile cu multe obstacole subacvatice se foloseste guta de 0,40, iar in zone mai degajate chiar de 0,45-0,60, intrucat mreana se apara cu inversunare, iar nailonul trebuie sa corespunda taliei mari a pestelui si rigiditatii unditei. Cel mai potrivit carlig este numarul 4-8. Daca se utilizeaza rama sau mate de pasari domestice, momeala se fixeaza pe carlig de 4-6, in timp ce bucatile de branza, coaja de paine, cocoloasele de mamaliga cu branza topita se pun pe carlige de 6-8. Broastele mici, greierii, lacustele sau bucatile mici de peste trebuie fixate intotdeauna pe carlige 5-8.
Mreana se poate pescui prin doua metode: cu pluta si cu plumbul de fund. In cazul utilizarii plutei, undita trebuie sa fie destul de rigida si lunga pentru ca sa poata fi condusa si in portiunile mai adanci din mijlocul raului. Pluta trebuie sa fie usoara, dar destul de mare pentru a sustine carligui prevazut cu nada in imediata apropiere a albiei, iar plumbul de 8-10 g. Carligul se arunca in apa la o distanta mai mare, astfel incat curentii apei sa il duca apoi sub apa in portiunea in care dorim sa pescuim. Guta se tine intotdeauna intinsa (mai ales in cazul unor ape repezi), pentru a sesiza din prima clipa muscatura energica a pestelui si a agata carligui imediat. In locul in care s-a prins o mreana, merita sa se mai faca o incercare. Este bine sa se examineze din cand in cand starea momelii de pe carlig, pentru ca mai ales branza si mamaliga se "topesc" repede in apa.
Pentru pescuitul cu plumb tarat pe albia raului nu se utilizeaza pluta. Se leaga la capatul firului un plumb de o marime corespunzatoare vitezei de curgere a apei, astfel incat carligul prevazut cu momeala sa fie tarat incet pe albia raului. Cel de-al doilea carlig, legat pe o struna separata, se fixeaza deasupra plumbului. Aceste unelte sunt utilizabile mai ales in locurile lipsite de obstacole pe fundul apei. Pescarii sportivi obisnuiesc sa fixeze cate o momeala diferita pe cele doua carlige, incercand sa-si sporeasca astfel sansele de reusita. Daca una dintre momeli se umezeste si cade, cea de-a doua ramane in continuare.
Mreana este unul dintre pestii cu cea mai mare putere de lupta. Dupa ce a fost agatata in carlig, inoata intotdeauna impotriva sensului de curgere a apei si se impotriveste tentativelor de a o ridica in straturile superioare ale apei raului. Batand puternic apa cu coada si zvacnind energic din tot corpul, se straduieste sa intre printre pietrele mai mari sau printre diferite alte obstacole din albie. Daca pestele agatat incearca sa fuga, se da drumul gutei pentru ca s-o traga dupa el. In cursul obosirii, pestele trebuie tras treptat in straturile superioare ale apei, spre a evita ruperea firului in caz ca acesta s-ar refugia printre pietre mai ascutite. In timpul obosirii, pestele se opreste adesea la fund, de parca doreste sa obtina o pauza. Pescarul nu trebuie sa se lase inselat, intrucat in scurt timp pestele reia lupta cu forte noi. Odata ce a aparut la suprafata apei si pare sa se odihneasca, culcat pe o parte, poate fi provocat la continuarea luptei printr-o miscare usoara din varful unditei. Pestele reactioneaza imediat daca nu este complet epuizat. Cand se observa insa ca mai are suficienta forta, nu trebuie facuta incercarea de a-l prinde cu minciogul, intrucat cu o smucitura brusca, neasteptata el poate rupe guta, disparand in apa impreuna cu carligul. Exemplarele mici trebuie redate libertatii dupa ce li s-a desprins cu atentie carligul din gura. In sfarsit, este necesar sa se urmareasca in permanenta undita asezata la mal, intrucat s-au semnalat numeroase cazuri cand o mreana de talie mai mare a "furat" carligul si impreuna cu el, undita lasata nesupravegheata pe mal.
